Archive for יולי, 2008

Dupa Dumnezeu i-a venit randul lui Nati MEIR sa fie dat in judecata.

07/31/2008


Dupa Dumnezeu i-a venit randul lui Nati MEIR sa fie dat in judecata.

Pentru a doua oara, Deputatul Nati MEIR este dat in judecata de un detinut. De data acestea insa acuzatorul nu e nimeni altul decat Pavel Mircea, detinut la Penitenciarul din Timisoara, condamnat la 20 de ani pentru omor, cel care, in 2007, l-a dat in judecata pe Dumnezeu.

Nu ma consider nici pe departe egalul lui Dumnezeu totusi uneori as vrea sa am macar o parte din puterea sa pentru ca nu ar mai exista atatea nedreptati. Cred insa ca actiunea acestui detinut este hilara. E dreptul sau sa dea in judecata pe cine vrea, inclusiv pe Dumnezeu. Secretul de serviciu la care se refera este numai in capul lui si nu inteleg de ce nu a fost pana acum internat intr-un spital de psihiatrie a declarat Nati MEIR

Detinutul a trimis pe adresa cabinetului parlamentar o scrisoare solicita bani de la deputatul Nati MEIR si de la membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte si probleme nationale, si a primit raspuns ca atributiile acestei comisii sunt cu totul altele.

Cred ca cei care isi permit sa cheme pe cineva in judecata si se dovedeste ca nu au dreptate ar trebui, pe langa faptul ca trebuie sa plateasca cheltuielile sa fie si amendati asa cum este in alte state. Exista totusi o intrebare: cum ar putea sa plateasca un detinut, in cazul cand pierde procesul, cheltuielile de judecata cand el nu are nici un fel de venituri? Si asa statul roman cheltuieste foarte multi bani cu un detinut. In aceste situatii este nevoit sa suporte si alte cheltuieli. Am sa ma consult cu avocatii si cred ca Parlamentul are trebui sa adopte o lege prin care daca un detinut pierde procesul sa fie obligat sa plateasca cheltuielile de judecata dupa executarea pedepsei”, a conchis deputatul Nati MEIR.

Legaturi:

Petitie Online pentru Gratierea pedepselor sub 5 ani


http://www.presaonline.com/stire/el-l-a-dat-in-judecata-pe-dumnezeu,16632.html

http://www.natimeir.ro

Deputatul Nati Meir s-a transformat in institutie

07/30/2008

Un ziar local din judetul Vaslui a publicat in paginile sale un articol referitor la situatia detintilor din Romania. Publicatia mentioneaza eforturile depuse, in cei peste 3 ani de activitate parlamentara, de catre deputatul independent Nati Meir, pentru drepturile detinutilor.
Publicam mai jos o parte din articol.

============================
Deputatul independent Nati Meir s-a transformat in institutie de aparare a drepturilor detinutilor din toata Romania

La biroul parlamentar al lui Nati Meir nu exista penitenciar care sa nu aibe un biblioraft cu scrisori ale detinutilor. O echipa profesionista receptioneaza aceste scrisori si raspunde detinutilor despre modul in care pot fi rezolvate problemele lor. S-ar putea spune ca Nati Meir a devenit o institutie care se ocupa de detinuti, de respectarea drepturilor celor care se afla in inchisorile Romaniei.

De la oamenii care lucreaza alaturi de el, extrem de pasionati de ceea ce fac, am inteles ca urmaza sa fie infiintata organizatie neguvernamentala, finantata de Nati Meir, care sa se ocupe de problemele detinutilor atat in timpul detentiei cat si dupa aceea.

Este un proiect amplu, de durata care presupune eforturi constante pentru imbunatatirea "traiului" in inchisoare dar nu se rezuma doar la cei condamnati.

Familiile acestora urmeaza si ele sa fie consiliate: in a-si gasi un loc de munca, vor primi consultatii juridice gratuite de la avocati platiti de Nati Meir si, in functie de gravitatea cazurilor, un ajutor material.

Am fost impresionat si de faptul ca la Nati Meir vin oameni care au probleme financiare si se stie ca a donat o suma sinistratilor din Tulcea. Informatiile despre actiunile sale pentru ajutorarea celor inchisi pot fi aflate accesand Blogul Detinutilor, creat si administrat de echipa lui Nati Meir Insa cati acceseaza internetul? Prea putine informatii au aparut in presa despre toate aceste actiuni si de aici se naste intrebarea: de ce este deputatul boicotat de presa centrala?

De ce nu gasim decat informatii care il denigreaza si nu se spune si faptul ca deputatul depune in mod constant eforturi prin care sa usureze soarta a mii de detinuti.

Nu am putea sa spunem ca actiunile sale au un scop electoral intrucat se preocupa de mai bine de trei ani de soarta detinutilor. De peste trei ani se bate pentru o lege a gratierii care sa usureze penitenciarele de aproximativ 5000 de detinuti.

Organizatiile care activeaza in domeniul drepturilor omului se procupa doar de cazuri izolate si in afara de Nati Meir nimeni nu a avut curajul sa ceara o gratiere colectiva.

Nici partidele politice nu au fost preocupate de acest aspect.

Se intelege faptul ca informatiile despre soarta detinutilor nu prezinta interes pentru presa decat daca acestia evadeaza sau comit o infractiune?

Gabriel Huides

=======

Legaturi:
Pentru a semna in continuare petitia pentru gratierea unor pedepse clik pe linkul de mai jos:

Petitie Online pentru Gratierea pedepselor sub 5 ani

http://www.natimeir.ro/

Detinutii sar in ajutorul sinistratilor din judetul Botosani.

07/29/2008

Avind in vedere conditiile meteorologice din ultima saptamina, care au condus la calamitarea unor localitati din judet, persoanele private de libertate din Penitenciarul Botosani si-au manifestat disponibilitatea de a da o mina de ajutor la salvarea locuitorilor la limitatea distrugerilor bunurilor acestora.

In acest sens, conducerea unitatii a dispus constituirea unui detasament de 20 de persoane private de libertate care executa pedeapsa in regim semideschis.
Intentiile acestora au fost aduse la cunostinta Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta al judetului Botosani pentru a putea fi puse in practica in functie de necesitatile identificate in zona de competenta.

====

Deţinuţii botoşăneni nu au rămas impasibili la ce se întâmplă în judeţ din cauza vremii capricioase, manifestându-şi dorinţa de a pune şi ei un umăr la ajutorarea celor aflaţi în necaz. În acest sens, conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă a dispus constituirea unui detaşament alcătuit din 20 de deţinuţi, care execută pedeapsa în regim semideschis. "Am informat în acelaşi timp Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Botoşani despre existenţa acestei disponibilităţi, pentru a putea fi utilizat în funcţie de necesităţi, în localităţile cu probleme. Persoanele private de libertate, aflate în custodia noastră, şi-au manifestat dorinţa de a da o mână de ajutor pentru salvarea locuitorilor şi a contribui la limitarea distrugerilor bunurilor acestora", a declarat purtătorul de cuvânt al PMS Botoşani, Iulian Grădinaru. Acesta a ţinut să precizeze că potrivit legii, persoanele private de libertate pot desfăşura astfel de activităţi, munca fiind în această situaţie neremunerată

(Jurnalul de Botosani)

==============

Legaturi:
http://beta.jurnalulbtd.ro/articol-Detinutii-vor-sa-puna-umarul-in-lupta-cu-inundatiile-15-1539.html

http://www.gandul.info/actualitatea/detinutii-si-jandarmii-cot-la-cot-in-lupta-cu-puhoaiele.html?3927;2829783

http://www.telembt.ro/botosanii_la_minut-a1599.html

http://www.natimeir.ro/

Cornel Ardelean: Cugetari

07/28/2008

Am primit, pe langa zecile de scrisori si cateva volume de cugetari de la economistul Cornel Ardelean. Postam cateva si va lasam sa le cititi.

A face fericiti pe altii ar trebui sa fie pentru fiecare din noi o fericire.
Ajutorul este necesar sa il dam atunci cand omul are nevoie de el.
Loialitatea este un factor al multor prietenii durabile.

Necazurile nu trebuie sa ne duca la deznadejde.
Solidaritarea este un factor al multor cooperari durabile.
Judecatorii care, in timpul activitatii lor profesionale au comis infractiuni sau nerespectari ale drepturilor omului trebuie sa aiba bunul simt incat sa isi dea singuri demisia.

Niciodata nereusitele nu trebuie sa ne descurajeze, deoarece viata ne ofera si multe situatii favorabile pentru a reusi. prin perseverenta, vom intalni si acele situatii favorabile care ne ajuta sa avem succese.
In viata este necesar sa nu ne lasam niciodata sedusi de aparante, ci sa cunoastem tot ceea ce este necesar pentru a nu ne lasa sedusi de aceste aparante.
Ideile altruiste este necesar sa le apreciem si sa le sustinem, sa le promovam, sa devina fapte.

=================
Trebuie sa specificam un lucru: dl Cornel Ardelean este detinut in Penitenciarul Arad. Alte comentarii sunt de prisos.
Legaturi:

Resurse webmasters: Posteaza un baner cu Blogul Detinutilor pe site-ul tau

07/25/2008

Alegeti un baner care se potriveste cu site-ul tau, si posteaza-l pe site.
Pentru orice alt format ne puteti contacta la adresa: deputatanatimeir@yahoo.com

Legaturi:
http://www.natimeir.ro

07/24/2008

Ieri Comisia Europeana a prezentat raportul privind justitia din Romania si Bulgaria.

"Situaţia din România ne oferă o imagine amestecată. Elementele fundamentale ale sistemului funcţionează, însă bazele sunt încă fragile şi deciziile privind corupţia la nivel înalt sunt încă prea politizate. Angajamentul faţă de reformă al instituţiilor şi organismelor esenţiale din România este inegal. Este nevoie să se arate că existe pedepse pentru corupţia la nivel înalt. Comisia încurajează România să-şi intensifice reformele" au specificat oficialii europeni.

In raportul Comisiei Europene privind justiţia se specifica faptul ca România trebuie să finalizeze noul Codul Penal, Codul de Procedură Penală şi Codul Civil, să rezolve probleme de personal din sistemul judiciar, să demonstreze eficacitatea ANI şi să finalizeze dosarele de corupţiela nivel înalt.

"Comisia a evaluat o serie de rapoarte. Bulgaria şi România au parcurs o cale lungă. Sarcina noastră este de consolida progresele. La aderarea în 2007, ambele s-au angajat să rezolve problemele care afectau sistemul judiciare şi să intensifice luptă împotriva corupţiei. Acum la 18 luni de la aderare, comisia a efectuat o evaluare mai detaliată a situaţiei din cele două ţări. Rapoartele sunt obiective, echilibrate şi se bazează pe o analiză cuprinzătoare a faptelor şi sunt sincere în prezentarea domeniilor unde mai sunt lucruri de făcut", a precizat Johannes Laitenberger.

Astazi presedintele Traian Basescu a participat la sedinta CSM. Blocand accesul presei a cerut membrilor sa nu divulge ce s-a discutat refuzand sa faca orice declaratie. Stim doar ca şeful statului a îndemnat CSM la mai mult dinamism, precizând, totodată, că trebuie rezolvate cât mai curând problemele din justiţie.

Surse: Realitatea TV; Antena 3.

Legaturi:
http://www.natimeir.ro

Nati Meir se intreaba cum a ajuns tanarul Dan Halchin director la Penitenciarul ARAD

07/21/2008

Deputatul Nati Meir a depus astazi un raport si o sesizare la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la vizita sa din Penitenciarul Arad din 10 iulie prin care cere o verificare la acest penitenciar.

Sesizarea, inregistrata cu numarul 14812 din 21.07.2008 atrage atentia asupra unor decese suspecte, asupra unor incalcari grave ale drepturilor detinutilor precum si asupra unor abuzuri reclamate de acestia. Comisia pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor nationale din Camera Deputatilor a fost sesizata prin scrisoarea 25/327/25 iulie 2008 despre actiunea inaintata.

"Ceea ce se intampla in Penitenciarul Arad ma preocupa in mod deosebit. Scrisorile detinutilor mi-au atras atentia iar vizita din 10 iunie mi-a confirmat suspiciunile ca in acest Penitenciar este posibil sa fie abuzuri ale gardienilor. Prin urmare am solicitat Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa efectueze o ancheta in cadrul penitenciarului prin care sa elucideze cazurile de deces suspecte, care sa verifice cazurile de abuz fizic reclamate de catre detinuti si, la fel de important, incalcarea drepturilor elementare: de a purta par, de a merge la WC si de a-si practica religia”, a subliniat deputatul Nati Meir.

Presa din Arad a semnalat in cateva randuri conflictele directorului Dan Halchin cu angajatii, scandalurile si betiile acestuia. Directorul are doar 30 de ani iar inainte de a deveni director la penitenciar a fost un simplu agent la Penitenciarul Tulcea si exista zvonuri care spun ca a obtinut acest post datorita prieteniei dintre tatal sau si presedintele Basescu.

Este cel mai tanar director de inchisoare pe care l-am intalnit pana acum. Daca aceste abuzuri se petrec cu adevarat in acest penitenciar vinovatul principal este directorul Halchin despre care am inteles ca are un comportament inadecvat chiar si cu angajatii Penitenciarului nu doar cu detinutii” a continuat Nati Meir.

Cabinet Deputat Nati Meir

Va rugam sa semnati Petitia online pentru sustinerea Legii gratierii:

Legaturi pentru presa:

download Raportul inaintat Comisiei pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor nationale (format .doc)

download: Adresa catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
download: copie dupa nr de inregistrare al raportului (format .jpg)
http://www.natimeir.ro/

Nati Meir se implica in stoparea abuzurilor de la Penitenciarul Arad

07/18/2008


Abuzurile din inchisorile romanesti continua sa ramana aproape la fel de grave ca si inainte de 1989. Ultima vizita de la Penitenciarul Arad a deputatului Nati MEIR a confirmat, inca o data, faptul ca atitudinea cadrelor din penitenciare fata de detinuti ridica semne de intrebare.

Astazi 18 iulie dl deputat Nati Meir a avut o interventie telefonica in cadrul emisiunii ZORI DE ZI de la postul OTV in cadrul careia a afirmat:

Penitenciarul Arad este unul din cele mai moderne din Romania. Cu toate acestea o serie de abuzuri, semnalate de detinuti, atat prin scrisori cat si in cadrul vizitei mele de acolo, precum si cateva cazuri de sinucidere suspecte arata ca mentalitatea cu privire la detinuti nu s-a schimbat in Romania, iar abuzurile asupra acestoara sunt asemanatoare celor din perioada comunista. Toate acestea ridica un semn de intrebare

In cadrul convorbirii telefonice dl deputat Nati Meir a fost invitat de realizatorul Claudiu Bogdan sa participe in dimineata zile de 21 iulie la ora 08.00 in cadrul emisiunii ZORI DE ZI pentru a discuta pe larg despre vizita in Penitenciarul Arad.

In continuare, dl deputat Nati Meir a declarat ca in aceeasi zi 21 iulie la ora 12, urmeaza sa depuna la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o adresa prin care atrage atentia asupra abuzurilor din penitenciar precum si un raport al vizitei. In acesta adresa, deputatul Nati MEIR solicita verificarea sesizarilor trimise de o serie de detinuti din Penitenciarul Arad precum si verificarea informatiilor pe care le-a primit de la detinutii cu care a discutat in timpul vizitei.

Pentru inlaturarea oricarui abuz in penitenciarele din Romania semnati Petitia Online, sau va rugam sa ne contactati AICI.

Pentru a comenta acest mesaj pe grupul de discutii click AICI

Legaturi:
http://www.natimeir.ro
http://natimeir.blogspot.com/2008/06/dragi-vizitatori-ai-acestui-blog-ne.html
http://natimeir.blogspot.com/2008/06/mersul-la-wc-se-face-doar-cu-aprobare.html
http://natimeir.blogspot.com/2008/07/deputatul-nati-meir-in-vizita-la.html

Raportul "Initiativei pentru o Justitie Curata"

07/17/2008

INITIATIVA PENTRU O JUSTITIE CURATA – federatie de ONG-uri din care fac parte:

Freedom House Romania, Societatea Academica din România, Asociatia Societatea pentru Justitie, Grupul pentru Dialog Social, Academia de Advocacy, Alianta Civica si Societatea Timisoara, a dat spre publicare un raport privind situatia Justitiei din Romania.

In raportul mentionat se considera printre altele ca modificările aduse la Codul Penal si cel de Procedură Penală pun în pericol capacitatea U.E. de a lupta împotriva criminalităţii organizate transfrontaliere şi a terorismului, fapt care va duce la scaderea credibilitattii României în domeniul justitiei.

"Gruparile de criminalitate organizata lucreaza foarte eficient la nivel transfrontalier si sunt atrase în mod natural de tarile care au cele mai slabe sisteme de combatere a criminalitatii. Prin aceste modificari ale cadrului legal, România devine veriga slaba a Europei" se specifica in raport.

Singura solutie pentru introducerea unei gratieri pentru pedepsele mai mici de 5 ani este ca proiectul de lege sa fie sustinut de dumneavoastra. Va rugam sa semnati Petitia Online pentru la legea sa treaca de Parlament.

show_c07fddb208c0e4(448, 46);

Ionel Tudorache – La Chilia-n port
Asculta mai multe audio Muzica »
http://snlp.ro/art-20080716-raport-initiativa-pentru-justitie-curata.pdf

Legaturi:
http://www.natimeir.ro

Aparatorul detinutilor dat in judecate da doi dintre acestia

07/14/2008

Deputatul Nati MEIR si presedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu au fost dati in judecata de doi detinuti de la penitenciarul Jilava "pentru că nu au răspuns în termenul legal la cererile trimise de aceştia".

"Având în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă, ne constituim părţi civile cu suma de 100.000 de euro, ca daune morale, pentru refuzul nejustificat pentru rezolvarea acestor cereri", se arată în plângerea trimisă Curţii de Apel Bucureşti de cei doi deţinuţi", precizeaza Mediafax.

Stirea a fost prezentata si de Agentia Amos News

Doi deţinuţi din Penitenciarul Jilava i-au chemat în faţa instanţei de judecată pe deputatul, Nati Meir şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu pentru faptul că aceştia nu au soluţionat "în termen de 30 zile, maxim 45 de zile" cererile trimise de aceşti deţinuţi,

In legatura cu acestea dl Nati Neir a declarat intr-un comunicat de presa trimis site-ului Comunicatemedia.ro :

" Cei care au afirmat despre mine ca sunt aparatorul detinutilor, pot constata din aceasta plangere, ca sunt apreciat de catre cei inchisi doar daca dau curs cererilor lor, in caz contrar, risc sa fiu dat in judecata si sa mi se solicite daune de sute de mii de Euro. Regret ca nu pot rezolva miile de petitii ce-mi sunt adresate, cu toate acestea, voi continua sa le apar drepturile si sa-i reprezint in Parlamentul Romaniei"

Precizam ca cei doi ai primit raspunsuri la cererile lor dar scrisorile ne-au revenit nedeschise deoarece cei doi detinuti au fost mutati din Penitenciarul Rahova si nu am cunoscut noul penitenciara in care au fost mutati. Zilele acestea dl deputat a fost in vizita la Penitenciarul Arad si conculziile trase de acestea au fost deja trimise organelor abilitate.

Pentru inlaturarea oricarui abuz in Penitenciarele din Romania semnati Petitia Online, sau va rugam sa ne contactati AICI.

Legaturi:
http://www.natimeir.ro